Osteoartrita (OA) este una dintre cele mai frecvente forme de afecțiuni musculo-scheletice, iar dezvoltarea sa lentă pe parcursul a 10-15 ani interferează cu activitățile vieții de zi cu zi și cu capacitatea de muncă.
Din punct de vedere clinic, OA se caracterizează prin durere și crepitații articulare, rigiditate după imobilizare și limitarea progresivă a mișcărilor, ceea ce duce, în stadii avansate, la pierderea funcției articulare.
OA se poate dezvolta în orice articulație, dar cel mai frecvent afectează genunchii, șoldurile, mâinile, coloana vertebrală și picioarele. OA a șoldului și genunchiului sunt responsabile de o povară severă a bolii și, luate împreună, se află pe locul 11 din cele 291 de boli enumerate de OMS pe baza numărului de ani trăiți cu handicap.
Afectarea genunchiului este a doua după afectarea mâinilor, iar raportul femei-bărbați variază între 1,5:1 și 4:1.
Care sunt factorii de risc pentru osteoartrită?
Riscul de apariție a OA este determinat atât de factori sistemici, cât și de factori locali.
Au fost identificați mai mulți factori sistemici, cum ar fi vârsta, sexul, obezitatea, inactivitatea și factorii genetici; aceștia pot acționa prin creșterea susceptibilității articulațiilor la leziuni, prin deteriorarea directă a țesutului articular sau prin afectarea procesului de reparare a țesutului articular deteriorat.
Factorii locali sunt cel mai adesea de natură biomecanică și afectează în mod negativ forțele aplicate articulației; aceștia includ obezitatea, morfologia și alinierea articulației, pierderea calității mușchilor și traumatismele.
Este posibilă prevenirea?
Osteoartrita poate fi prevenită și tratată la timp. Sunt necesare strategii de prevenție primară și secundară pentru a preveni creșterea ratelor de osteoartrită la o populație în curs de îmbătrânire. Este posibil ca strategiile dezvoltate pentru OA de genunchi să nu poată fi transferate la alte articulații din cauza diferențelor anatomice și de altă natură. Strategiile de prevenire primară au ca scop prevenirea apariției bolii; prevenirea secundară presupune identificarea și tratarea factorilor de risc de progresie la persoanele care prezintă deja un risc.
Mai jos sunt prezentate cinci elemente de prevenire care prezintă rezultate promițătoare atât pentru intervenția primară, cât și pentru cea secundară.
- Tratarea obezității
Ratele de obezitate cresc dramatic în majoritatea zonelor din lumea dezvoltată, populațiile devenind din ce în ce mai bogate și sedentare. Cele mai îngrijorătoare sunt ratele ridicate de obezitate infantilă în țările industrializate. Intervențiile de reducere a greutății au fost destul de ineficiente la nivelul populației, deși există dovezi care sugerează că există o serie de strategii de succes la nivel individual. Rezultatele testelor clinice au demonstrat capacitatea unui număr de intervenții de a reduce greutatea pe termen scurt și mediu, iar studiile abordează acum problema mai dificilă a menținerii pierderii în greutate pe perioade mai lungi de timp. Pentru cei care combină dieta cu exercițiile fizice, rata de menținere a pierderii în greutate crește; o altă strategie de menținere a pierderii în greutate este psihoterapia cognitiv-comportamentală.
- Prevenirea complicațiilor cauzate de traume
Intervenția timpurie, cu accent pe prevenirea traumatismelor genunchiului la adulții tineri, are un mare potențial de a reduce povara OA de genunchi. O astfel de prevenire va reduce riscul consecințelor pe tot parcursul vieții pentru individ în ceea ce privește simptomele, funcția și participarea la muncă și la activitățile recreative. Marea majoritate a leziunilor genunchiului apar în sport și sunt mai frecvente la femei decât la bărbați. Deși pacienții sunt adesea clasificați ca având o leziune a ligamentului încrucișat anterior (LCA), aceste leziuni sunt rareori izolate. În schimb, se observă aproape întotdeauna leziuni concomitente la nivelul meniscurilor, cartilajelor, oaselor sau altor ligamente. Aproximativ 50 % dintre persoanele care suferă o leziune a LIA dezvoltă OA în decurs de 10 până la 15 ani, indiferent dacă au suferit sau nu o intervenție chirurgicală de reconstrucție.
O analiză care a inclus date de la 27.000 de persoane a constatat că programele de antrenament neuromuscular și proprioceptiv reușesc să prevină cu succes aproximativ 50 la sută din leziunile LCA. Aceste programe durează de obicei 10-20 de minute și, în general, înlocuiesc sesiunea normală de încălzire înainte de practica sportivă de 2-3 ori pe săptămână. De asemenea, ele implică, de obicei, educație privind conștientizarea pozițiilor cu risc ridicat. Terapia fizică neuromusculară se bazează pe principii biomecanice, vizează sistemul senzorio-motor, stabilizează articulația în timpul mișcării și îmbunătățește încrederea pacientului în genunchi. La fel ca exercițiile aerobice și antrenamentul de forță, aceasta oferă, de asemenea, o ameliorare eficientă a durerii la persoanele cu OA stabilită.
- Îmbunătățirea calității mușchilor
Slăbiciunea musculară poate fi un factor de risc important pentru OA de genunchi. Bărbații și femeile cu dovezi radiografice preexistente de OA a genunchiului au fost identificați ca având cvadricepsul mai slab decât cei fără OA, în special atunci când articulațiile sunt simptomatice. O consecință a slăbiciunii cvadricepsului este că genunchiul devine mai puțin stabil în timpul activității fizice. Prin urmare, exercițiile pentru cvadriceps pot oferi un avantaj protector pacienților implicați în activități cunoscute ca fiind asociate cu un risc ridicat de OA sau la pacienții care au suferit deja leziuni ale genunchiului. Creșterea forței musculare nu este întotdeauna protectoare, deoarece corespunde unor forțe mai mari și, prin urmare, unei sarcini articulare mai mari în timpul activității. La genunchii sănătoși, forța mușchilor cvadricepsului protejează împotriva apariției unei noi artroze. În cazul genunchilor artrozici, forța crescută poate proteja articulațiile și astfel întârzia progresia osteoartritei; cu toate acestea, în anumite medii articulare, cum ar fi în cazul dezalinierilor sau al laxității, forța crescută poate duce la forțe de reacție articulară dăunătoare. Relația dintre forța cvadricepsului și progresia osteoartritei genunchiului poate diferi în funcție de acești factori.
- În curs de tratament medicamentos
Osteoartroza genunchiului se caracterizează prin durere articulară. Prin urmare, în practica clinică, se recomandă în general paracetamolul și medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Cu toate acestea, din cauza toxicității lor vasculare și gastrointestinale, raportul risc-beneficiu al acestor medicamente cu acțiune rapidă poate să nu fie favorabil, în special pentru tratamentul pe termen lung și în cadrul populației în curs de îmbătrânire. Din acest motiv, tratamentul cu injecții intraarticulare de corticosteroizi sau acid hialuronic a devenit din ce în ce mai popular. Deoarece are loc o absorbție sistemică după injectarea de corticosteroizi, se pot aștepta evenimente adverse sistemice și trebuie respectate precauțiile la pacienții cu boli concomitente, cum ar fi hipertensiunea sau diabetul zaharat. Prin urmare, în combinație cu o eficacitate sporită, utilizarea acidului hialuronic a devenit din ce în ce mai populară, atât pentru prevenirea, cât și pentru tratamentul OA a genunchiului.
- Utilizarea ortezelor
În timp ce fizioterapia este considerată o abordare activă care implică sistemul senzorio-motor, inclusiv mușchii, sunt disponibile și abordări pasive pentru a îmbunătăți biomecanica articulară. Cel mai frecvent, au fost studiate ortezele pentru genunchi și modificările încălțămintei, utilizate singure sau în combinație. În plus, la pacienții cu OA a genunchiului stabilită, au fost testate orteze și ortezele de cală. Combinația acestora, sau orteza singură, reduce durerea și deplasează oarecum sarcina genunchiului către partea sănătoasă. Această modificare a sarcinii sau a stresului de contact ar putea întârzia sau preveni apariția OA. Acestea sunt strategii promițătoare, dar respectarea slabă a tratamentului reprezintă în prezent o problemă și sunt necesare dezvoltarea în continuare a dispozitivelor și studii clinice.