Spovedania unui preot ateu – recenzie

Recenzie carte: Spovedania unui preot ateu
ION AION: Spovedania unui preot ateu

Biserica, este si va ramane mereu o enigma. Sunt multe intrebari fara raspuns. Multe framantari, multe ganduri, multe sentimente contradictorii. In fiecare duminca sau sarbatoare cortina cade si apar ei…  mesagerii lui Dumnezeu. Oameni simpli, ca si tine, ca si mine, avand si ei un “serviciu”, doar un pic mai diferit. Sunt meniti sa aduca alinare, sfaturi, bunatate, voiosie, credinta si pe EL in viata ta, unii reusesc, altii mai putin. Dar v-ati gandit ce se intampla in spatele cortinei? Ce gandesc ei, ce simt? Si mai ales in ce cred cu adevarat?

Exista un singur fost preot care a avut curaj sa plece din aceasta lume si sa vorbeasca despre asta. Un om care ca fiecare dintre noi, trece prin acea criza existentiala si are aceleasi intrebari fara raspuns.

ION AION

Un fost preot de 11 ani, doctor in teologie, profesor de greaca veche, a renuntat la Biserica Ortodoxa si s-a hotarat sa isi marturiseasca trairile, convingerile, temerile, experintele intr-o poveste simpla, dar in acelasi timp complexa SPOVEDANIA UNUI PREOT ATEU.

Spovedania unui preot ateu

“Parintelul” numele personajului principal, ne poarta intr-o lume,  de prin satele Buzaului, avand o viata destul de normala. Evenimentele din sat raman aceleasi: spovedanii, inmormantari, slujbe, atractia babutelor din sat. In tot acest timp, “preotelul” este chinuit de intrebari fara raspuns, iar pe parcurs isi da seama ca are nevoie de o schimbare.  Viata ii este zbuciumata de un eveniment destul de neplacut si isi urmeaza propriile principii in care crede cu adevarat.

Autorul separa de mai multe ori in carte religia de credinta, ceea ce nu prea gasesti in nicio carte si pot spune ca este partea mea preferata:

”Am inteles ca religia si credinta sunt doua lucruri diferite, iar eu aveam de gand sa predic doar despre cel din urma. Religia e o teorie, o suma de idei mai mult sau mai putin valoroase; credința este o traire personala, uneori nespus de pretioasa pentru bietul om care nu mai are nicio alta speranta afara de ea. Religia este exterioara; credinta, launtrica omului. Religiile sunt diferite între ele, vechi sau foarte vechi. Credinta este cam aceeasi indiferent de apartenenta religioasa, se naste si moare odata cu fiecare credincios. Sa fiu mai pedagogic: cand te vede ursul ratacit prin padure si pornește spre tine parca zburand de fericire, nu te agati de religie, de perihoreza trinitara despre care habar nu ai. Nu te amagesti nici macar cu fericita împaratie a lui Dumnezeu (care se apropie scuipand bale) sau cu vesnicia sufletului (cine stie daca sufletul sau vesnicia mai scapa din ghearele fiarei?), ci te agati strict de dorinta de a trai, de credinta, adica tot de tine. ”Stai, ursule, ca ma rog la Dumnezeu: Doamne, ajuta-mi! Doamne, opreste-l! Vineee!!! Doamne, ajută-ma sa fug mai repede decat el!”

SPOVEDANIA UNUI PREOT ATEU este o confesiune sincera si provocatoare a conditiei umane, a credintei, plina de sarcasm si umor, la care gasesti anumite raspunsuri pentru framantarile personale.

Si daca te-am facut curios, pe autorul cartii, il poti gasi si aici.

Sau direct pe YouTube:

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.